L’orthoptiste – Ortoptistul

C’est un bel après-midi de juillet, j’ai décroché un rendez-vous pour 14h00. Cela fait longtemps que j’attends cet entretien. Je roule tranquillement sur le boulevard extérieur et je trouve facilement une place pour me garer. Je ne suis pas en retard. J’entre dans la salle d’attente, celle-ci est vide, je suis seule. Une porte s’ouvre sur le côté, un homme en blouse blanche m’accueille. Nous discutons du motif de ma venue. Il me demande mon âge, hoche la tête, et m’invite à prendre place.
Toute la salle est plongée dans la pénombre, seule une lampe éclaire son bureau. Il m’explique ce que je dois faire : vous voyez la cage, vous voyez le lion, maintenant mettez le lion dans la cage. Un peu stupéfaite, je le regarde sans vraiment bien comprendre. Pourtant, petit à petit, mon cerveau réagit. Voyons voir, comment faire entrer le lion dans cette cage… 
Je sue à grosses gouttes. Le lion se rapproche de la cage, mais il disparaît. Je dois reprendre le contrôle. Je fixe le lion, je fixe la cage. J’essaie plusieurs tentatives, mais aucune ne réussit.
Je ne veux surtout pas me décourager, pourtant ma patience finit par s’user. Le sang afflue à mes tempes et ma tête bourdonne. Je dois finalement renoncer.
Je me retrouve à l’extérieur, hébétée avec une sensation de vide au creux de l’estomac. Dehors, il fait chaud, les promeneurs se pressent sur le trottoir.

amblyope –
le ciel bleu se sépare
dans mes yeux

Nicole Pottier

Publié dans la revue « Albatros », Constanţa, 2016.

roumanie

Ortoptistul

E o după amiază frumoasă de iulie. Mi-am programat o întâlnire pentru orele 14. E multă vreme de când aştept această consultaţie. Conduc în linişte pe bulevardul exterior şi găsesc cu uşurinţă un loc în care să parchez. Nu sunt în întârziere. Intru în sala de aşteptare care e goală. Sunt doar eu. Se deschide o uşă laterală şi un bărbat îmbrăcat într-o bluză albă mă întâmpină. Discutăm despre motivul venirii mele. Mă întreabă ce vârstă am, dă din cap şi mă invită să iau loc. Sala este complet cufundată în penumbră, doar o lampă îi luminează biroul. Îmi explică ce trebuie să fac : vedeţi cuşca, vedeţi leul, acum băgaţi leul în cuşcă. Îl privesc puţin nedumerită, fără să înţeleg prea bine. Totuşi, puţin câte puţin creierul meu reacţionează. Ia să vedem, cum să-l fac pe leu să intre în cuşca asta… Transpir abundent. Leul se apropie de cuşcă, dar dispare. Trebuie să reiau controlul. Fixez leul, fixez cuşca. Fac mai multe încercări, dar niciuna nu-mi reuşeşte.
Nu vreau să mă descurajez, totuşi, în final, îmi pierd răbdarea. Sângele îmi zvâcneşte în tâmple şi capul îmi vâjâie. Trebuie să renunţ în cele din urmă.
Mă pomenesc afară, buimăcită, cu o senzaţie de gol în stomac. Vremea e frumoasă, pietonii se grăbesc pe trotuar.

amblioapă –
cerul se desparte
în ochii mei

Nicole Pottier
Traducere în limba româna : Virginia Popescu

Publicat în revista « Albatros », Constanţa, 2016.

Publicités

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s