Pe pagina albă, o bătrână trasează meticulos şi cu grijă, mici linii negre. Formele apar progresiv. Un soare luminos de iarnă se conturează prin fereastră. Lumina intensifică albeaţa foii, accentuând relieful bastonaşelor negre.
azil de bătrâni –
cucuveaua ţipă mai tare
când cade noaptea
Copilul urmează să vină pe lume. În sala de operaţie, pereţii văruiţi
reflectă neoanele incandescente. În cele din urmă apare, diafană şi
boţită, prima fetiţă nou-născută. Zorii dezvăluie strălucirea trupurilor înlănţuite şi le arată privirilor mirate primele luciri ale dimineţii. Afară ninge.
un murmur cristalin
se naşte în fulgii pufoşi –
se crapă de ziuă
Bătrâna porneşte într-o lungă călătorie pe munte. În contururile haşurate ale pantelor împădurite se ascund ici şi colo câteva puncte clare. Fulgii se învârtejesc şi urmele se şterg. Încet, încet, liniile devin puncte în pragul întunericului lăsat de brazii uriaşi. Dispare şi frunzişul crengilor care se apleacă încărcate cu acest puf argintiu. În umezeala tăcută, nu se aud decât suspine scurte ca o respiraţie înăbuşită repede pentru a nu lăsa nici-o urmă în peisajul imaculat. O siluetă se îndepărtează cu paşi mărunţi şi măsuraţi, cu spatele încovoiat, ca o virgulă pe pagina albă.
imensitate clară –
primul şi ultimul strigăt
în acelaşi suflu
Nicole Pottier
Traducere : Virginia Popescu.
Publicat în revista « Albatros ».
Photo Haiku blog 