Sanctuar

În această zi de toamnă, ne regăsim cu toţii la cimitir. Mă gândesc la vremea de odinioară, văzând agitaţia copiilor noştri în timpul acestei ceremonii atât de serioase. Mă înclin în faţa crucii proaspăt înfiptă, unde tocmai au fost depuse rămăşiţile dragei mele bunici.

sub o ploaie fină
sicriul alunecă fără zgomot –
trandafiri boţite  

O privesc pe sora mea şi schimbăm un mic surâs complice. Acelaşi gând ne revine în minte, acela al fugile noastre din timpul vacanţelor. Plecam în căutarea comorilor ascunse strălucind în mii de focuri. Alergam pe câmpia din jur, cu aerul cald suflându-ne pe la urechi. Mână în mână, făceam zigzaguri de-a lungul câmpiei. Treceam dincolo de marginea pădurii, pentru a ne regăsi sanctuarul, o poiană mereu însorită, la adăpostul copacilor. Apoi, fără un cuvânt, lungite sub o mare de lumină care ne scălda blând, începeam să visăm poveşti cu zâne.

perne de iarbă –
mirosul de iasomie sălbatică
mă duce departe

Cu obrajii îmbujoraţi de aventură, ne întorceam acasă, unde ne aştepta bunica. Cu ochii strălucitori de plăcere, muşcam din feliile groase unse cu dulceaţă. Într-o lume simplă şi frumoasă, ne ospătam sub privirea ei atentă şi iubitoare.

drum de stele –
în inimile noastre de copii
creşte lumina

Nicole Pottier
(Traducere : Virginia Popescu).
Publicat în revista « Haiku », Bucureşti.