Plicul

Nu recunosc nimic din marele oraş de beton, localitate nouă aparută pe câmp. O tristeţe grea se abate peste umerii mei, în vreme ce un val de amărăciune îmi întunecă privirea. Micul nostru grup ajunge ultimul la biserică. Ne aşezăm in prima bancă. Cum o să suport ceremonia ? Cu trupul zguduit de suspine, încerc să fac faţă, chiar dacă mă prăbuşesc lamentabil în văzul tuturor. Alături de mine, aud vocea de soprană a prietenei mele, înălţând laude lui Dumnezeu. Îi admir curajul, vocea sa, tremurătoare la început, se întăreşte cu repeziciune. Lire la suite