Letiṭia Lucia Iubu : Recviem pentru Cristina.

recviem-pentru-cristina

*

Titlul acestei cărţi  ne solicită imediat o explicaţie deoarece autoarea ne invită la o ceremonie deosebită. Recviemul sau Slujba de Recviem vine din latinescul requies, repaus. Este vorba deci de o slujbă, de o rugăciune pentru sufletele răposate care se desfăşoară fie înainte de înmormântare, fie în timpul înmormântării, fie în timpul ceremoniilor comemorative. Dacă Recviemul este esenţialmente catolic, el există şi în tradiţia ortodoxă sub numele de « parastas ». Putem de asemenea  să ne gândim la o operă muzicală, Recviemul de Mozart fiind cel mai cunoscut.
Culegerea este structurată în scurte părţi bine distincte : recenzii de cărţi, evenimente (în care sunt regrupate articolele apărute în diferite ziare şi reviste, inclusiv şi cele online), note, amintiri de călătorie, poeme. Fiecare comemorează o persoană sau un moment specific din viaţa autoarei. Letiţia Iubu ne face să pătrundem în viaţa ei şi ne deschide porţile poveştii sale, atât profesionale cât şi familiale. 
Mai întâi ne cufundăm în articolele apărute în « Viaṭa medicală » şi « Raṭiunea » în care autoarea  aminteşte diferite personalităţi ale medicinei şi ale vieţii culturale din Craiova (oraşul în care locuieşte) în recenzii de lucrări, începând cu directorul tezei sale Vlad Voiculescu şi soţul său Traian Iubu (decedat), specialist  în medicina internă. Mergând în continuare pe firul conducător al amintirilor, prenumele Cristina evocă bine înţeles relaţia autoarei cu sora sa şi pune în lumină afecţiunea lor reciprocă, în care se ghiceşte admiraţia surorii mai mici faţă de sora mai mare actriţă şi scriitoare : Cristina Tacoi (1933 – 2010). Portretul său este schiţat cu o mare sobrietate de-a lungul diferitelor articole şi mărturii, şi chiar în plin centru al lucrării care se situează la capitolul « Recviem pentru sora mea », compus din trei poeme şi un rengay, adevărat punct de orgă al recviemului.

Haiku-ul ocupă de asemenea un loc de onoare. Letiṭia Iubu detaliază programul complet al festivalului de haiku de la Constanţa, a X-a ediţie, 2019 ca şi rezultatele complete ale concursului de haiku « Marea în cele patru anotimpuri », la care a obţinut o menţiune :   
șoaptele mării      
închise într-o scoică –   
pescarii în larg
« În acest poem se respectă cerinţele haiku-ului: kiregi, după al doilea vers, elementele naturii – marea, scoica în peisajul ilustrat legătura cu omul – pescarii – omamenii-mării la munca lor specifică. Schema silabică: 5.7.5. (Alexandru Pătrulescu, membru al juriului). »

La întrebarea  « De ce scriu haiku? », pe când îşi trasează parcursul, ea dă acest răspuns : « La început nu ştiam decât că este o poezie în formă fixă, de sorginte japoneză, formată din trei versuri şi 17 silabe, care imortalizeasă un moment din natură şi este format din două părṭi juxtapuse, separate printr-o cezură, având un kigo care să releve anotimpul. Cu timpul, intrând în contact cu alṭi haijini, şi citind mai multe despre lirica japoneză, am înṭeles că regulile sunt mult mai multe, şi întotdeauna m-am minunat cum trei versuri ale unui haiku reuşit pot să sugereze atât de multe, şi să genereze discuṭii şi analize pe pagini întregi. Eu când scriu un haiku nu mă gândesc niciodată la reguli, fie acel moment mă atinge emoṭional, sau când scriu la o temă dată, caut în amintire ceva legat de cuvântul respectiv.»

În 2021 – cu o întârziere datorată  pandemiei de Covid 19 – a apărut al doilea volum al antologiei de foto-haiku «Hoinar prin lume », consacrat muntelui şi intitulat « Tainele Munṭilor ». Această antologie realizată de Cornelia Atanasiu şi publicată la Editura Societăṭii Scriitorilor Români, Bucureşti 2020, cuprinde cinci autori : Letiṭia Iubu, Cornelia Atanasiu, Nicolae Atanasiu, Virginia Popescu şi Nicole Pottier. Antologara dorea ca fiecare dintre noi să urmeze un fir roşu privind muntele. În cartea sa, Letiţia Iubu îi consacră un capitol muntelui unde face aluzie la acest fir roşu pe care-l intitulează « Întâlnirea cu muntele în anotimpurile vieṭii ». Primul contact cu muntele se efectuează prin intermediul povestirilor pe care i le spunea mama sa când era mică: « M-am născut şi am crescut într-o localitate de câmpie. În copilarie nu m-am întâlnit cu muntele decât prin intermediul povestirilor mamei mele. (…) Deci, muntele copilăriei mele a fost un „basm minunat” văzut prin ochii mamei mele ».
A trebuit ca ea să aştepte vârsta de 20 de ani şi taberele de vară pentru studenţi organizate de facultatea de medicină din Bucureşti la Braşov pentru a fi cu adevărat cucerită de magia culmilor. O cucerire lentă dar progresivă : « Nu a fost dragoste la prima vedere. În copilărie mi se spusese atâta despre frumuseṭile muntelui, încât parcă eram puṭin dezamăgită. Dar, treptat, treptat, plimbările pe cărările umbroase, poeniṭele înflorite, cântecul melodios al păsărilor, piscurile munṭilor profilate pe albastrul strălucitor al cerului, toate aceste minunăṭii se reflectau adânc în sufletul meu, simṭind pentru prima oară, o comunicare directă cu natura. »
Aceste cărări de munte devin «cărări ale vieţii » şi autoarea traduce aceste experienţe senzoriale în poezie, haiku şi foto-haiku. Un număr de ilustraţii dovedesc un ataşament profund şi durabil cu valorile culturale ale României şi ale spiritualităţii sale.

Letiṭia Iubu publică de asemenea recenziile mai multor cărţi scrise de prietenii săi poeţi. Privind cu atenţie titlurile, se poate observa că toate sunt lucrări cu teme alese cu grijă ilustrând diferite genuri : Fiica stelelor (haibun) de Cornelia Atanasiu, Editura Atar, 2009 ; Florile gândului (poeme într-un vers) de Adina Enăchescu, Editura Societăṭii Scriitorilor Români, Bucureşti 2012; Valuri de amintiri (poeme) de Maria Tirenescu, Editura Pim, Iaşi, 2016 ; Suflet geamăn (poezii de dragoste) de Vasile Moldovan, Editura Societăṭii Scriitorilor Români, Bucureşti 2017.
Câteva sonete, o interesantă bio-bibliografie şi referinţe critice asupra ansamblului operei sale încheie volumul.

Autoarea scrie de asemenea în limba franceză şi participă la numeroase concursuri internaṭionale.
Ea a obţinut premiul al doilea la concursul  Mainichi în 2013 (Japonia) cu acest haiku în franceză :

coucher de soleil –
les épaules du grand père
 plus penchées
apus de soare –
umerii bunicului
şi mai aplecaṭi
日が沈む
爺さんの両肩は 
さらにもかしぐ

şi premiul al treilea la concursul Jocelyne Villeneuve în 2014 (Canada), tot cu un haiku scris în franceză, după decesul soţului său :

au rendez-vous
toutes les couleurs de l’automne
mon bien-aimé absent
la întâlnire
toate culorile toamnei
iubitul absent

«Putere a contrastelor. O întâlnire este o absenţă, o abundenţă a culorilor toamnei şi umbra percepută a unui doliu sau a unei rupturi. Aceste contraste subliniază singurătatea, decepţia în faţa frumuseţii naturii pe care nu o poţi împărtăşi cu persoana iubită. Haiku-ul, prin misterul care pluteşte la L.3, lasă cititorului toată libertatea de interpretare ». (Hélène Bouchard şi Suzanne Lamarre, din juriul concursului).

(În româneşte de Virginia Popescu).

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l’aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s