Câmpia

În fata mea se întinde câmpia unde mi-am petrecut copilăria. Acest teritoriu vast mă atrage și mă fascinează dintotdeauna. Ea creează  mai întâi impresia că se mișcă  în depărtare, că și cum orizontul și-ar caută drumul. Apoi, apropiindu-te, distingi cu claritate brazdele maronii lașate după dezmiriștire, că niște vergeturi fine pe un trup care tocmai a născut. Simt urcând  acel miros pătrunzător al pământului umed și proaspăt arat, el îmi freamătă în nări. Îmi aduc aminte cum acest miros mă însoțea în timpul orelor lungi petrecute în plimbările pe jos sau cu bicicleta. Punct minuscul în imensitatea care mă înconjoară, eu contemplu aceasta mare întinsă care mă duce departe într-o visare dulce-amară. Aici sunt rădăcinile mele. Un pâlc de corbi zboară în depărtare. Cu cizmele în picioare, mă avânt pe câmpuri, unde urma roților de tractor a lăsat răni adânci. Bulgări mari de pământ se lipesc de picioarele mele. Călătoria începe… Lire la suite

Sanctuar

În această zi de toamnă, ne regăsim cu toţii la cimitir. Mă gândesc la vremea de odinioară, văzând agitaţia copiilor noştri în timpul acestei ceremonii atât de serioase. Mă înclin în faţa crucii proaspăt înfiptă, unde tocmai au fost depuse rămăşiţile dragei mele bunici.

sub o ploaie fină
sicriul alunecă fără zgomot –
trandafiri boţite  
Lire la suite